Finanțarea unor activități suplimentare derulate în cadrul proiectelor aflate în implementare în cadrul Programului PA16/RO12, Runda 2/2016

Termenul limită de depunere a cererilor de finanțare pentru activități suplimentare
se prelungește până la data de 5 decembrie 2016, ora 17.00.

În cadrul Programului PA16/RO12 „Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural", finanțat din Granturile SEE 2009-2014, sunt finanțate un număr de 28 proiecte cu o valoare a finanțării nerambursabile de 71.862.272,54 lei.

În conformitate cu Regulamentul SEE aplicabil (art. 6.9), fondurile rămase nealocate după apelurile de proiecte, precum și fondurile necheltuite pe parcursul implementării proiectelor pot fi realocate pentru finanțarea unor activități suplimentare care contribuie la realizarea obiectivelor proiectelor deja aprobate. Prin urmare, posibilitatea de majorare a grantului acordat prin contractul de finanțare prin includerea unor activități suplimentare – activități noi (introducerea de noi indicatori) sau extinderea unor activități deja prevăzute în proiect (majorarea indicatorilor existenți) – este oferită exclusiv proiectelor aflate în implementare în cadrul Programului PA16/RO12.

Prin finanțarea unor astfel de activități suplimentare se urmărește creșterea impactului proiectului, precum și întărirea sustenabilității acestuia prin includerea de noi rezultate și/sau amplificarea celor deja prevăzute în proiect.

Beneficiarii eligibili pentru depunerea unei cereri în vederea majorării grantului acordat cu scopul desfășurării unor activități suplimentare şi/sau extinderea unor activităţi deja prevăzute (ambele numite în continuare activităţi suplimentare) în cadrul proiectului sunt promotorii de proiecte care au în implementare, la data depunerii cererii,  un contract finanțat în cadrul PA16/RO12.

Suma alocată de Operatorul de Program pentru finanțarea activităților suplimentare propuse în cadrul proiectelor este de 500.000 Euro.

Această sumă poate fi majorată în urma identificării de resurse financiare suplimentare. Orice creștere a bugetului disponibil în cadrul apelului va fi anunțată pe site-ul programului.

Valoarea activităților suplimentare propuse poate fi între 10.000 euro și 100.000 euro (calculat la cursul InforEuro din luna lansării apelului, respectiv 1 Euro = 4,4530 lei), dar nu mai mult de 50% din valoarea grantului inițial pentru proiectul aflat în derulare. Bugetul va fi exprimat în lei, cu TVA inclus, conform formatului anexat.

Suma acordată ca majorare a grantului inițial nu modifică rata de finanțare a proiectului, respectiv 100% pentru promotori instituții publice și maxim 90% pentru ONG-uri și alte entități de drept privat. Prin urmare, acestea din urmă vor avea în vedere asigurarea cofinanțării corespunzătoare grantului suplimentar aprobat.

Cheltuielile aferente activităților suplimentare propuse aprobate vor fi integrate în bugetul proiectului, cu actualizarea calendarului de implementare și raportare. PP poate solicita în avans maxim 50% din suma aprobată pentru activități suplimentare propuse. Plățile următoare vor fi făcute în aceleași condiții ca cele prevăzute în contractul inițial.

Ca urmare a aprobării cererii de finanțare a unor activități suplimentare, perioada de implementare a proiectului poate fi prelungită până cel târziu la 30 aprilie 2017, iar perioada de eligibilitate a cheltuielilor nu va depăși în acest caz 31 mai 2017.

Activitățile și costurile eligibile sunt aceleași cu cele menționate în textul apelurilor inițiale (proiecte mari și schema de granturi mici), cu excepția activităților și costurilor cu lucrări de construcție, a cheltuielilor indirecte și a cheltuielilor neprevăzute care nu vor fi eligibile. În cursul evaluării, Operatorul de Program va verifica atât justificarea activităților suplimentare propuse în raport cu obiectivele proiectului, cât și rezonabilitatea costurilor aferente în raport cu rezultatele așteptate.

În cazul cererilor de activități suplimentare aprobate, contractul de finanțare va fi modificat în consecință prin act adițional (care va menționa majorarea grantului, includerea activităților suplimentare, actualizarea bugetului, revizuirea calendarului de implementare și raportare, prelungirea duratei de implementare, etc.).

Promotorul de proiect va avea responsabilitatea pregătirii și transmiterii cererii de finanțare pentru activități suplimentare (conform formatului anexat), precum și obținerii, în prealabil, a acordului partenerului pentru activitățile suplimentare propuse (în cazul proiectelor derulate în parteneriat), dacă este cazul. Un promotor de proiect poate depune maxim o cerere de finanțare pentru activități suplimentare.

Cererile de finanțare pentru activități suplimentare în cadrul proiectelor aflate în implementare vor fi transmise prin poștă sau depuse la sediul Operatorului de Program (Ministerul Culturii – Unitatea de Management a Proiectului, B-dul Unirii nr. 22, etaj 5, camera 503, sector 3, București) până cel târziu la data de 2 decembrie 2016, ora 14:00.

Dosarul cererii de finanțare a unor activități suplimentare va include următoarele documente:

  1. Cererea de finanțare – conform formatului anexat,  va fi redactată în limba română, cu un rezumat în engleză și se va depune într-un exemplar original,
  2. Bugetul aferent activităților propuse spre finanțare – un exemplar original,
  3. Acordul scris al partenerului, dacă este cazul – un exemplar copie, conform cu originalul
  4. Dovada prospectării pieței pentru justificarea cheltuielilor aferente activităților suplimentare.

Toate paginile vor fi numerotate și ștampilate. Dosarul va conține și o copie identică a documentelor în format .pdf, pe suport electronic. Cererea de finanțare și bugetul vor fi transmise și în format editabil.

Evaluarea și selecția cererilor de finanțare pentru activități suplimentare sunt responsabilitatea Operatorului de Program. Decizia finală privind finanțarea activităților suplimentare va fi luată de Comitetul de Selecție, ca urmare a evaluării fiecărei cereri de către 2 evaluatori independenți, conform grilei anexate. Pe parcursul procesului de evaluare, experții/evaluatorii pot solicita clarificări suplimentare de la solicitant. Pentru a fi eligibilă pentru finanțare, cererea trebuie să întrunească minim 70 de puncte (media punctajelor acordate de evaluatori). În caz de punctaj egal, departajarea se va face în funcție de criteriul „Contribuția rezultatelor generate de activitățile propuse la indicatorii de program/proiect”. Dacă și în acest caz punctajul este egal, departajarea se va realiza în funcție de punctajul obținut în cadrul secțiunii „Contribuția activităților propuse la sustenabilitatea proiectului”.

Lista cererilor aprobate, în ordinea punctajului obținut, va fi publicată pe site-ul Operatorului de Program. Ulterior reuniunii Comitetului de Selecție, se vor semna acte adiționale la contractele de finanțare inițiale, în ordinea punctajelor obținute, în limita bugetului anunțat. În condițiile identificării de către Operatorul de Program a unor fonduri suplimentare, vor fi contractate în limita resurselor identificate ulterior și alte propuneri de activități suplimentare aprobate, în ordinea punctajelor obținute.

Pentru finanțarea activităților suplimentare propuse se vor respecta în totalitate condițiile din Ghidul solicitantului aferente cererii de proiecte mari și a celui pentru schema de granturi mici, precum și a contractelor de finanțare încheiate de Operatorul de Program cu promotorii de proiect.

Anexe