Museikon, noul muzeu al icoanei, a fost finalizat la Alba Iulia

Vineri, 28 aprilie 2017, a avut loc inaugurarea primul muzeu al icoanei și al cărții vechi din România. Proiectul Museikon, finanțat prin Granturile SEE, a prevăzut conservarea și restaurarea unei clădiri monument istoric din Alba Iulia, restaurarea a 52 icoane și a 15 cărți românești vechi cu scopul de a face parte din expoziția permanentă.

La eveniment au participat autoritățile locale, reprezentanții partenerilor de proiect, Muzeul Universității din Bergen, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, precum și numeroase personalități ale vieții culturale românești, preoți, profesori, ingineri și reprezentanți mass-media.

După discursurile inaugurale, domnii Ion Dumitrel, Henrik von Achen, Gabriel Rustoiu și Dan Popescu au primit distincția Ordinul Credință și Unire, doamna Ana Dumitran – unul dintre cei mai buni specialiști în icoana și cartea veche și muzeograful de suflet al colecției Museikon a primit Diploma Sfinților Ierarhi Bălgrădeni, iar doamna Eli Kristine Ǿkland Hausken a primit o Diplomă specială din partea Arhiepiscopului Irineu. La rândul său, Arhiepiscopul a primit din partea președintelui Consiliului Județean Alba o distincție specială realizată pe moment la o replică a unei tiparnițe de secol XVII, instalată în clădirea Museikon.

Museikon își întâmpină vizitatorii cu o expoziție permanentă, în care pot fi admirate 100 de icoane pe lemn și sticlă, cărți vechi și diverse piese de cult, dar și cu expoziții temporare ale unor artiști contemporani. Atelierul tipografic și cel de pictură definesc un spațiu al experienței. Atelierul tipografic oferă vizitatorilor posibilitatea de a descoperi povestea scrisului, precum și lucruri inedite despre tiparul manual. Anual, vor fi organizate școli de vară pentru studenți, muzeografi și restauratori.

Ca urmare a importantelor vestigii arheologice ieșite la iveală în contextul restaurării clădirii, oferta culturală Museikon este completată de o arenă de dezbatere a istoriei locale și naționale.

Articole pe această temă:

Materiale video: