„Dizabilitatea, o altă formă a diversității”, 7 - 11 aprilie 2017

În perioada 07 - 11 aprilie 2017, Muzeul ASTRA organizează o serie de evenimente pe tema „Dizabilitatea, o altă formă a diversității”:

  • un seminar de informare și prezentare a unor modele de bune practici în domeniul accesibilizării, folosite atât în instituții din Norvegia, cât și din România;
  • un workshop organizat în expoziția bilaterală Changes, coordonat de echipa Muzeului ASTRA și cea a partenerului norvegian MiST (formată din doi specialiști în domeniul accesibilizarii patrimoniului pentru persoane cu dizabilități), cu participarea reprezentanților unor alte muzee din țară și ai unor ONG-uri de profil, printre care: Asociația AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) și Asociația TONAL din Sibiu cu experiență în dezvoltarea de programe dedicate copiilor cu dizabilități și terapie ocupațională;
  • acțiuni organizate cu ocazia Zilei internaționale a Romilor (în data de 8 aprilie 2017);
  • un workshop cu echipa internă româno-norvegiană, în vederea auditării traseului senzorial.