Evenimente 21-27 aprilie 2016

Filiala București a Comunității Armâne din România a marcat finalizarea proiectului „Anveatsã Armãneashti” printr-o conferință de presă derulată la sediul Fundației Româno-Americane în data de 21 aprilie 2016.

Principalele realizări ale proiectului sunt reprezentate de peste 240 ore de curs pentru copii și adulți, 12 costume tradiționale, o aplicație interactivă de tip e-learning, audio-book-uri conținând muzică, poezie, dansuri, cursuri și participări la concursuri și evenimente, printre care și „Serile culturale armânești de la Reykjavik”.

‹‹Cred că proiectul nostru, prin activitățile sale atât de variate, ne-a adus tuturor celor implicați sentimentul că ne onorăm străbunii prin efortul depus. Avem convingerea că materialele realizate își vor găsi o aplicabilitate imediată și largă în cadrul comunității; acestea au fost elaborate cu atenție, exigență și mai ales cu pasiune. Le consider minunate și – având în vedere complexitatea finalizării lor – mi se pare aproape de necrezut că la avem gata pe toate la timp (costume, caiete, platformă de tip „e-learning”, audio-book-uri), așa după cum ne-am propus.››, a menționat coordonatoarea proiectului, Elena Saricu-Todică.

În data de 22 aprilie au fost susținute ultimele ore de curs pentru copii și adulți, iar cu ocazia zilei de Sfântul Gheorghe a avut loc serbarea de finalizare a cursurilor.

Ultimul eveniment din cadrul proiectului, respectiv lansarea cărții Armanlji – Facts & Figures, s-a desfășurat în data de 27 aprilie a.c., la sediul asociației din Str. Vasile Lascăr nr. 26-28.

Imagini de la evenimente: